Este o persoană compasivă care îi înțelege pe ceilalți și dorește mereu să îi ajute. Este foarte importantă familia pentru ea.
Menirea ei e să construiască treptat, muncind cu răbdare iar rezultatele muncii depuse de ea se vor vedea mai târziu în viață.
Dacă este atentă la responsabilitățile pe care le are: să termine acțiunile pe care le începe să fie mereu într-o stare de bună dispoziție care să aducă lumină celor din jurul ei, să nu se lase dominată de ambiții , să își asume responsabilități îi va fi foarte ușor să-și împlinească destinul.
Destinul ei e calea 11 a Idealistului.
Lecțiile pe care trebuie să le învețe în această viată și pentru care va fi testată de câte ori este necesar pâna le va asimila sunt de natură de a se implica în muncă de a cărui rezultat va
beneficia în timp și să creeze în jurul ei o atmosferă de buna dispoziție, să termine lucrurile pe care le-a început
Vine cu un bagaj de cunoaștere spirituală mare din viețile anterioare și va arde karma în această viață prin transmiterea unor cunoștințe spirituale și prin retragerea ei în meditații.
Ea știe exact ce se întâmplă în sufletul altuia. Nu poate fi păcălită prin intermediul cuvintelor, nu le dă nici o importanță pentru că simte exact ce se întâmplă în interiorul interlocutorului ei.Este deschisă pentru colaborare, se poate găsi totdeauna un limbaj comun cu ea.Energetic este foarte sensibilă și poate prelua energie de la alții de aceea e important să facă sport pentru a se elibera de aceste energii.Are o capacitate mentala prin care poate foarte ușor să acumuleze informații. Este practică îi place munca ( un avantaj pentru ceea ce are de realizat ) Dacă muncește mult timp într-o meserie poate dobândi un succes foarte mare în acea direcție.Este o persoana responsabilă pe care te poți baza.
Ceea ce ar face ca ea să fie împlinită și mulțumită, fericită e să depășească șabloanele în cursul vieții și să folosească forțele creative.
sâmbătă, 28 iunie 2014
vineri, 27 iunie 2014
Matricea psiho-energo-informativă 12.09.1971 D.G
Prin gândire creatoare și activități creatoare având grijă să ducă la bun sfârșit ceea ce a început ea își poate împlini destinul care este de vibrație 3 - Animatorul. Menirea ei în această viață este de a fi responsabilă de a-și asuma să facă ceva într-o situație concreta.
Lecțiile care se vor repeta în decursul vieții pentru a le învăța și a le depăși sunt de natură a modului cum va colabora, va fi testată diplomația și modul ei de implicare in acțiuni, dacă își va asuma responsabilități. Va fi testată ambiția ei.
Are capacități de lider și poate sa ardă karma din alte vieți prin asumarea și implicarea ei în anumite activități de conducător.
Are o forță psihică rar întâlnită poate influenta oameni prin felul ei de a fi. Poate fi bioenergoterapet bun sau psiholog. Poate empatiza cu interlocutorii ei. Are o capacitate de memorare și apoi de lucru cu informațiile foarte bună. Trebuie sa acorde o atenție deosebita sănătății. Are o viziune proprie asupra practicii, își alege meseria în acord cu calitățile pe care le deține în matriță. Este responsabilă și cu un intelect puternic, poate transmite cunoaștere celor care vor sa învețe. Preponderent impulsivă dar, intelectul ei puternic poate controla această impulsivitate.
Ceea ce ar face ca ea să fie fericită și să se simtă împlinită e să elimine șabloanele și să manifeste din plin forțele creative.

Temperamentul si cum sa alegem un nume
Numele pe care îl folosim face diferența intre noi chiar dacă avem aceași cifra de destin sau aceași cifra a numelui,pentru ca fiecare litera aduce o atitudine aparte, un nou mod de exprimare.
In cele ce urmează fac analiza numelui unei prietene care este într-un an personal 1 și care vrea să-și schimbe
domeniul în care lucrează și sa înceapă o noua activitate mai împlinitoare pentru ea.
numele : B.A.M
Predominanta este mentala. Manifesta o responsabilitate a procesului de gândire, poate descoperi soluții creative pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta și înțelege dificultățile prin care trec cei de lângă ea.In planul fizic este plina de umor și poate desfășura activități creative cu succes pentru ca se poate plictisi foarte repede. Emoțional ia în considerare problemele de ordin practic, tratează cu seriozitate sentimentele și este capabila de o mare loialitate.
Cea mai mare forța a ei este cea de inițiere a unor proiecte( de mare succes) le poate continua prin colaborare cu alte persoane și are și forța de a finaliza acțiunile într-un mod care o pune în lumina.
numele M.P.A
Principal este emoțional preocupările artistice sunt importante pentru el, dar este dispus să facă și mari sacrificii în schimbul unui cadru familial stabil.
În plan mental are o minte ageră și mobilă. Aria lui de preocupare este nelimitată, este posibil să își schimbe centrul de interes pe neașteptate, deoarece este atras de tot ce este nou.
În plan fizic, este expresiv artistic, este popular plin de bucuria de a trăi dar se plictisește cu ușurință.Poate da dovadă de nervozitate și neglijență, dar și de foarte mult umor.
În plan intuitiv : își folosește intuiția cu ușurință și este sensibil la atmosfera din jurul lui. Îi este favorizată dezvoltarea capacităților paranormale. Este conștient de latura spirituală a existenței, uneori este posibil să ezite să treacă la acțiune.
Este capabil să demareze proiecte să le continue o dată ce a pornit la lucru și să le finalizeze cu succes.
numele B.A. M
Preponderent emoţional preocupat de carieră. Este mereu într-o poziţie dominantă atunci când se găseşte într-o relaţie. Este un aliat loial la nevoie sau într-o situaţie de criză. Mental are o minte ageră şi mobilă. Aria preocupărilor este nelimitată, este posibil să îşi schimbe centrul de interes pe neaşteptate deoarece este atras de tot ce este nou. În plan fizic este popular, plin de bucuria de a trăi, dar se plictiseşte cu uşurinţă. Poate da dovadă de nervozitate şi neglijenţă, dar şi de foarte mult umor. Îşi foloseşte instinctul şi intuiţia într-o manieră creativă. Poate iniţia acţiuni de mare amploare. Are o mare forţă de continuare a acestor proiecte, o forţă care determină reuşita lor şi finalizarea cu succes.
numele B. D. M
Este în aceeaşi măsură şi mental şi emoţional are o minte ageră şi mobilă. Aria preocupărilor este nelimitată, este posibil să îşi schimbe centrul de interes pe neaşteptate deoarece este atras de tot ce este nou. Emoţional este mereu în căutarea libertăţii, îi displace să fie legat de ceva sau cineva. Este schimbător atât în ce priveşte procupările cât şi viaţa afectivă, este popular iubitor de aventuri şi extrem de interesant. În plan fizic poate munci din greu şi nu se nsimte în largul lui dacă nu are nimic de făcut. Este îndemânatic într-un domeniu sau în altul. Intuitiv nu are încredere în vocea lui interioară, sau se simte în siguranţă dacă urmează o cale logică practică. Este posibil să refuze să ţină seama de intuiţie. Are o preocupare constantă legată de descoperirea semnifiicaţiilor ascunse ale vieţii. Munceşte din greu pentru proiectele lui. Poate găsi rezolvarea şi finalizarea la orice problemă.
numele B.A.L
Principal este emoțională preocupările artistice sunt importante pentru ea, dar este dispusă să facă și mari sacrificii în schimbul unui cadru familial stabil.În plan mental îi place să acumuleze informații și este înzestrata pentru munca în detaliu.Întrucât poate vedea ambele laturi ale unei probleme, îi este ușor să colaboreze sau să lucreze cu altcineva. În plan fizic are aptitudini pentru conducere, simte nevoia să fie mereu ocupată. Este activă înzestrată cu simțul umorului, are tendința să fie tăioasă uneori. Poate crea multe proiecte, are multe idei constructive. Le poate continua și finaliza doar alături de familie sau prin susținerea familiei.

joi, 26 iunie 2014
Cifra 22 Realizatorul
Direcție de urmat: sa realizeze ceva de amploare
Oportunități: au multe capacități pe care sa le canalizeze constructiv
Cuvinte-cheie: maestru constructor
Oamenii cu numărul căii în viata 22 sunt capabili sa realizeze orice își pun în minte. De obicei țelul lor este ceva de amploare.Cei cu 11 sunt adesea visători; și cei cu 22 au visuri, dar apoi le transpun în realitate. Acești oameni sunt pragmatici, neconvenționali și adesea carismatici. Ei sunt capabili să-i incite și să-i motiveze pe alții prin cuvintele și acțiunile lor.
Trăsături negative - egoismul, își folosesc capacitățile în scopuri personale și ignoră toate nevoile celorlalți. Uneori ei sunt conștienți de aceasta trăsătură de caracter, dar li se pare greu să treacă la o cale pozitiva.

Cifra 11 Idealistul
Direcția de urmat: să lase amprenta asupra acestei lumi
Oportunități:vizionari,cu suficientă motivație să-și realizeze ideile unice
Cuvânt-cheie: idealism
Exista întotdeauna un nivel de tensiune nervoasa asociat cu numerele maestre, care de asemenea face ca atingerea țelurilor să fie dificilă pentru aceste persoane.Rar se întâmpla ca oamenii cu o cale cu număr maestru sa obțină succesul devreme în viață. De obicei ei pornesc reflectând mai mult cu potențial caracteristic lui 2 sau lui 4 dar treptat devin mai încrezători și mai siguri pe ei înșiși, iar caracteristicile numărului maestru devin din ce în ce mai evidente.Sunt extrem de capabili în tot ceea ce fac și, cu suficientă motivație pot realiza orice.Deoarece ideile lor nu sunt întotdeauna practice, ei au nevoie sa le evalueze atent înainte de a încerca să le urmărească.
Trăsături negative- oamenii care folosesc latura negativa a căii in viata 11 sunt visători lipsiți de pragmatism, care realizează puțin si trăiesc într-o lume unde le este greu să separe realitatea de fantezie.

duminică, 22 iunie 2014
Numele si prenumele
Initiala (I) numelui arată atitudinea noastră pragmatică dar și modul cum reacționam în fata lumii în care trăim.
Prima vocala ( PV ) a numelui pe care îl purtam arata prima reacție emoționala în fata unui eveniment.
Litera finala (LF) arata cum ducem la bun sfârșit ceea ce întreprindem.
Litera de mijloc( LM ) ea apare doar în numele cu un număr impar de litere ea ne arata dacă avem porniri gen : obsesii, dependenta, sau dezechilibru energetic
ADRIANA
I Încurajează calitățile de conducător. PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta.LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.LM impresionabila, sensibila in pericol de a deveni teatrala
ADRIAN
I Încurajează calitățile de conducător. PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta.LF popularitate,atingerea scopurilor propuse cu condiția de a fi disciplinat.
ANCA
I Încurajează calitățile de conducător.PV, LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.
ANDREI
I Încurajează calitățile de conducător.PV reacții emoționale rapide și dacă viata pe care o duce i se pare plictisitoare, devine interesat de altceva.LF reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta.
AMAL
I Încurajează calitățile de conducător.PV hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii. LF prefera latura mai ușoara a existentei,devin critici atunci când se lovesc de obstacole,dar sunt mai stabili și mai siguri decât par.
ANGELICA
I Încurajează calitățile de conducător..PV reacții emoționale rapide și dacă viața pe care o duce i se pare plictisitoare, devine interesata de altceva.LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.
ARISTIDE
I Încurajează calitățile de conducător.PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta.LF modul de abordare a vieții direct, fără să ocolească subiectul vizat. Au o personalitate efervescenta si scanteietoare.
BOGDAN
I încurajează cooperarea.PV este conștient de latura spirituala a vieții cotidiene, dar este posibil ca uneori sa se simtă epuizat în plan emoțional..LF popularitate,atingerea scopurilor propuse cu condiția de a fi disciplinat.
CAIUS
I încurajează creativitatea, se pot exprima cu ușurința sunt firi deschise și sociabile. PV hotărâre, impunere a opiniilor in fata întregii lumi, încredere în forțele proprii. LF ambițios, puternic și ager are toate calitățile pentru a conduce dar prefera sa nu o facă. LM reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta, impresionabil, sensibil în pericol de a deveni teatral.
CALIN
I încurajează creativitatea, se pot exprima cu ușurința sunt firi deschise și sociabile. .PV hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii. LF popularitate,atingerea scopurilor propuse cu condiția de a fi disciplinați.LM prefera latura mai ușoara a existentei,devin critici atunci când se lovesc de obstacole,dar sunt mai stabili și mai siguri decât par.
CAMELIA
I încurajează creativitatea, se pot exprima cu ușurința sunt firi deschise si sociabile PV, LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii. LM modul de abordare a vieții direct, fără sa ocolească subiectul vizat. Au o personalitate efervescenta și scânteietoare.
COSMINA
I încurajează creativitatea, se pot exprima cu ușurința sunt firi deschise și sociabile.PV este conștienta de latura spirituala a vieții cotidiene, dar este posibil ca uneori sa se simtă epuizați in plan emoțional.
LF hotărâre, impunere a opiniilor în fața întregii lumi, încredere în forțele proprii.LM extrem de practica dar își dorește cu patima sa aibă parte de dragoste și emoții puternice
DANIELA
I încurajează spiritul practic. PV, LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele
proprii. LM impresionabila, sensibila in pericol de a deveni teatrala
DIANA
I încurajează spiritul practic. PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic in fata evenimentelor cu care se confrunta. LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.LM hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii
DAVID
I încurajează spiritul practic.Trebuie sa evite sa devina prizonierul rutinei deoarece este predispus la aceasta PV hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.LF spirit practic, răbdare și eficienta.LM schimbări radicale, face planuri dinainte care în general se îndeplinesc, atenție la epuizări datorate tensiunii nervoase si poate fi nemilos.
DENISA
I încurajează spiritul practic.PV reacții emoționale rapide și dacă viata pe care o duce i se pare plictisitoare, devine interesata de altceva. LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.
ERIC
I încurajează comunicarea PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta. LF încurajează creativitatea, se pot exprima cu ușurința sunt firi deschise și sociabile
FELIX
I favorizează distracțiile și prietenia ( își folosesc adeseori vocea în mod artistic ) PV reacții emoționale rapide și dacă viata pe care o duce i se pare plictisitoare, devine interesat de altceva.LF pretențios în ceea ce privește detaliile,poate simboliza și sacrificiul de sine în numele unei cauze sau credințe.LM prefera latura mai ușoara a existentei,devine critic atunci când se lovește de obstacole,dar este mai stabil și mai sigur decât pare.
FLORIN
I favorizează distracțiile și prietenia (își folosesc adeseori vocea în mod artistic) PV este conștient de latura spirituala a vieții cotidiene, dar este posibil ca uneori sa se simtă epuizat în plan emoțional.LF popularitate,atingerea scopurilor propuse cu conditia de a fi disciplinat.
GIORGIA
I încurajează tendința de a se baza pe propriile forte. PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta. LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.LM forța care se îmbina cu instinctele caritabile cat și cu nevoia de acțiune și de realizări concrete.
GIORGIANA
I încurajează tendința de a se baza pe propriile forte.PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta. LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.LM are un mare potențial creator care încurajează spiritualitatea, are capacitatea de a comunica cat și de a se retrage în sine.Muncește din greu pentru lucrurile în care crede și poate fi încăpățânata.
HORAȚIU
I favorizează aptitudinile în domeniul financiar.PV este conștient de latura spirituala a vieții cotidiene, dar este posibil ca uneori sa se simtă epuizat în plan emoțional.LF bucurie, sociabilitate, atrage norocul dar îl pot pierde din neglijenta.LM hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii
JOHANN
I întărește puterea de judecata PV este conștient de latura spirituala a vieții cotidiene, dar este posibil ca uneori sa se simtă epuizat în plan emoțional. LF popularitate,atingerea scopurilor propuse cu condiția de a fi disciplinat.
LOREDANA
I exercita atracție magnetica asupra celor din jur, afectuoasa, expresiva..PV este conștienta de latura spirituala a vieții cotidiene, dar este posibil ca uneori sa se simtă epuizata în plan emoțional.LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.
MARIA
I încurajează integritatea PV, LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.
LM forța care se îmbina cu instinctele caritabile cat și cu nevoia de acțiune și de realizări concrete.
MARIUS
I încurajează integritatea. PV hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii. LF ambițios, puternic și ager are toate calitățile pentru a conduce dar prefera sa nu o facă.
MONICA
I încurajează integritatea .PV este conștienta de latura spirituala a vieții cotidiene, dar este posibil ca uneori sa se simtă epuizați în plan emoțional..LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.
OVIDIU
I încurajează erudiția PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta.
LF bucurie, sociabilitate, atrage norocul dar il pot pierde din neglijenta.
PETRONICA
I încurajează cunoașterea de sine.PV reacții emoționale rapide și dacă viata pe care o duce i se pare plictisitoare, devine interesata de altceva. LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.LM înclinare spre studiu,retine ceea ce acumulează, ambiție și disciplina,se adaptează cu ușurința schimbărilor din viata personala.
RADU
I favorizează fermitatea.PV hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii
LF bucurie, sociabilitate, atrage norocul dar îl pot pierde din neglijenta.
RALUCA
I favorizează fermitatea.PV,LF hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.
SILUAN
I încurajează ambiția.PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta.LF popularitate,atingerea scopurilor propuse cu condiția de a fi disciplinat.
TUDOR
I încurajează încrederea. PV bucurie, sociabilitate, atrage norocul dar il pot pierde din neglijenta.LF forța care se îmbina cu instinctele caritabile cat și cu nevoia de acțiune și de realizări concrete.LM spirit practic, răbdare și eficienta
VALENTIN
I încurajează realizările de orice fel. PV hotărâre, impunere a opiniilor în fata întregii lumi, încredere în forțele proprii.LF popularitate,atingerea scopurilor propuse cu condiția de a fi disciplinat.
VICTOR
I încurajează realizările de orice fel.PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta.LF forța care se îmbina cu instinctele caritabile cat și cu nevoia de acțiune și de realizări concrete
VIOREL
I încurajează realizările de orice fel.PV reacționează într-un mod romantic, idealist și total nepractic în fata evenimentelor cu care se confrunta.LF prefera latura mai ușoara a existentei,devin critici atunci când se lovesc de obstacole,dar sunt mai stabili și mai siguri decât par.
ZOLTAN
I favorizează puterea PV este conștient de latura spirituala a vieții cotidiene, dar este posibil ca uneori sa se simtă epuizat în plan emoțional..LF popularitate,atingerea scopurilor propuse cu condiția de a fi disciplinat.
joi, 12 iunie 2014
Ziua, luna si anul personal
Modul în care reacționați la vibrațiile universale din jurul dumneavoastră este influențat de cifrele zilei, lunii și respectiv anului personal.
Pentru a afla numărul acestui an, adunați fadic anul respectiv cu ziua și luna nașterii. De pilda dacă cifra zilei nașterii e 5 și luna nașterii e 2 și doriți să aflați care sunt oportunitățile anului 2014, facem următorul calcul :
5+2+2+0+1+4 = 14 1+4 = 5 avem un an personal 5
Dacă suntem în luna iunie ca sa aflam luna personala în exemplul de mai sus adunam fadic : anul personal cu numărul lunii din calendar.
5+6 = 11 1+1 = 2
Ziua personala o aflam calculând fadic luna personala 2 cu numărul zilei din calendar 12 :
2+1+2 = 5
O persoană născuta în luna 2 ziua 5 în data de 12.06.2014 va avea un an personal 5, luna personala 2 și o zi personala 5.
Efectele vibrațiilor anilor , lunilor,și zilelor:
Vibrația 1: noi începuturi, șanse, independenta,posibilitatea de a începe totul de la capăt
Vibrația 2: o vreme liniștită de consolidare, de cooperare și lucru în echipa
Vibrația 3: distracții, exteriorizare, sociabilitate, călătorii
Vibrația 4 : o vreme a planurilor a spiritului practic, organizării și muncii susținute
Vibrația 5: au loc schimbări extrem de interesante; o vreme a comunicării a călătoriilor și atracției sexuale
Vibrația 6 : activități casnice, creativitate, responsabilitate,căsătorie
Vibrația 7 : explorare interioara, studiu, odihna, surprize neașteptate
Vibrația 8 : este o vreme fie a succesului material, fie a eșecului, o vreme a independentei și a atingerii scopurilor
Vibrația 9 : probleme umanitariste, idealism, încheieri, dramatism puternic

vineri, 6 iunie 2014
Ziua luna si anul universal
Data calendaristica ne indica vibrațiile fiecărei zile,dar felul in care ele ne afectează depinde de efectul combinat al celorlalte numere care ne guvernează.
6.06.2014
Cifra universala a anului este numărul corespunzător fiecărui an și este obținută în urma adunării fadice
Cifra universala a anului 2014 ( 2+0+1+4 = 7 )
Pentru a calcula luna universala adunați numărul din calendar al lunii în discuție cu cifra universala a anului
(iunie 2014; 6+7=13 = 1+3 = 4)
Ziua universala este ziua din calendar adunate lunii universale
6+4=10 = 1+ = 1
Astăzi suntem într-un an universal 7, luna universala 4 și zi universala 1 deci universul ne oferă oportunități, generează evenimente, acțiuni în acord cu aceste vibrații.
In general acest an 7 ne oferă oportunități de înțelegere a aspectelor spirituale. Ne ajuta sa ne facem o analiza complexa a ceea ce suntem azi. In acest an tendința energetica unanima este centripeta de interiorizare și nu de explorare de expansiune.
Aceasta luna 4 oferă posibilități de construire prin munca susținuta a unor proiecte de a căror rezultate ne vom bucura în viitor
Ziua universala 1 vine cu idei cu proiecte pe care le vom duce la capăt cu ușurința.
Efectele vibrațiilor universale ale anilor , lunilor,și zilelor:

joi, 5 iunie 2014
Cifra Destinului
Cifra destinului este numărul dumneavoastră individual, cel mai important număr.Numărul care vă guvernează vă arată, deci, direcția în viata, principalele șanse pe care vi le veți atrage, talentele și caracteristicile dumneavoastră.
Ca sa aflați care este cifra destinului dumnevoastră , adunați toate numerele din data nașterii, unul cate unul, apoi continuați adunarea pana obțineți o singura cifra.
Ca exemplu vom folosi data nașterii luptătorului american pentru drepturile omului dr Martin Luther King
15.1.1929
1+5+1+1+9+2+9 = 28 2+8 = 10 1+0 = 1
Cifra 9 Filantropul
Direcția de urmat : sa învețe cum să-și arate compasiunea
Oportunități : să-și dezvolte idealismul și creativitatea
Cuvinte - cheie : milos, filantrop, idealist, romantic, teatral, creativ, fascinant, împrăștiat, temperamental.
Șansele celor guvernați de aceasta cifra a destinului sunt nelimitate și asta pentru ca 9 este singurul număr care le conține pe toate celelalte. Idealiști nativii respectivi vor sa schimbe lumea, sa facă viata mai buna pentru toți.Este o cifra caracterizata prin vederi largi, toleranță și convenționalism. Cei născuți sub influența sa sunt carismatici și creativi, marcați de puterea dramatica a artistului. Sunt buni conducători de culte, de mișcări sau de religii și înțeleg cu ușurința nevoia de credința din viata cotidiană. Le place sa călătorească.Sunt oameni emotivi și iubitori cu darul de a arăta înțelegere și mila.Prefera sa aibă de-a face mai degrabă cu marile probleme ale vieții, decât cu cele mărunte. In anumite momente ale vieții lor, pot exista încheieri de situație de-a dreptul dramatice. Nu se descurca foarte bine cu problemele financiare, dar latura materiala a existentei nu-i preocupa prea mult. Au multi prieteni.Cei din jur sunt fascinați de magnetismul acestui număr.Pasionați și nerăbdători, ei se potrivesc bine unei vieți petrecute în lumea artelor sau a științelor umaniste. Au adesea calități parapsihice.
Trăsături negative - Pot să-și piardă ușor răbdarea și devin temperamentali. Trebuie să-și controleze ieșirile. Au nevoie de mai mult spirit practic și de mai multa atenție la detalii. Nu se pricep prea bine la oameni și pot fi manipulați cu ușurința. Se sacrifica fără rost.

Cifra 8 Ambițiosul
Direcția de urmat : sa învețe să-și fixeze obiective precise
Oportunități : sa devina independent
Cuvinte - cheie : ambițios, puternic, organizat, mărinimos, de nădejde, independent,materialist, lacom, nemilos
In aceasta cifra a destinului se întâlnesc frecvent lupta pentru putere și plăcerea competiției. Nativii cifrei 8 sunt puternici, încăpățânați și dacă e nevoie pot fi chiar nemiloși. Sunt dinamici și contează numai pe ei înșiși. Detesta sa depindă de altcineva, iar lupta pentru putere este importanta pentru ei.Sunt ambițioși, dar, totodată, au nevoie sa echilibreze partea materiala a vieții cu cea spirituala și își fixează obiective clare de-a lungul existentei lor. 8 este un număr puternic și plin de încredere, care-și îndreaptă nativii încet dar sigur, către răsplata muncii pe care o depun.Aceștia sunt veșnic ocupați și organizatori excelenți, pentru ei cariera fiind mai importanta decât viata de familie. 8 este un număr al extremelor: fie succesul fie eșecul. Acestor indivizi le place sa arate bine, aspectul fizic fiind important.Intimidează cu ușurința.Au în general aptitudini sportive sau atletice. Atunci când sunt echilibrați, sunt mărinimoși și le place sa-i ajute pe ceilalți. După ce i-au ajutat, prefera sa-i vadă ca își poarta singuri de grija.Acest număr se simte în largul lui în lumea afacerilor,
unde încrederea în sine și forța care ii caracterizează se pot manifesta cel mai bine.Cei guvernați de cifra 8 nu au întotdeauna o viata ușoara. De obicei trebuie sa muncească din greu pentru succes.
Trăsături negative - Se dau bătuți prea ușor.Ei pot uita să-și manifeste afecțiunea fata de cei dragi și nu se descurca prea grozav în situații domestice. Încep sa para ghinioniști atunci când sunt prea ambițioși și prea lacomi

miercuri, 4 iunie 2014
Cifra 7 Individualistul
Direcția de urmat : să învețe din propria-i experienta
Oportunități : sa se folosească de cunoștințe si de ințelepciune
Cuvinte - cheie : individualist, intuitiv, perfecționist, gândire profunda, analitic, misterios, spiritual, tergiversează, nu accepta sfaturi.
Nativii cifrei 7 au nevoie să-și petreacă singuri câteva momente in fiecare zi. Fără putina singurătate, le vine greu sa atingă nivelul maxim al capacităților lor. Talentele lor sunt potrivite pentru diferite specializări. Nu sunt oameni de echipa și lucrează cel mai bine atunci când sunt singuri.Izbânzile vin pe neașteptate și nu sunt exact ceea ce doreau la început.
Acești indivizi au darul intuiției și abilitații analitice, dar uneori nu se încred în intuiția lor și nu le place sa fie zoriți.Fiind perfecționiști, ei par uneori ca trag de timp, când de fapt, pur și simplu așteaptă momentul cel mai potrivit sa acționeze. Își plănuiesc totul în secret, timp îndelungat, apoi trec la acțiune pe neașteptate.Se crede ca cei guvernați de cifra 7 visează în culori mai mult decât ceilalți. Ei detesta sa li se spună ce sa facă și accepta cu greu indicațiile. Firi ascunse, cu emoții profunde, pe care nu le exteriorizează de bunăvoie, au capacitatea de a ajuta sau de a tămădui. Adevărați rebeli în adâncul sufletului, nativii cifrei 7 se simt atrași de credințe sau religii noi sau neobișnuite. In mod bizar pentru un număr cu un asemenea potențial spiritual, ei pot opta pentru ateism.Și de asemenea în mod surprinzător pentru un număr atât de singuratic, se descurca foarte bine în public.
Trăsături negative - Par reci și aroganți , mai ales la prima întâlnire. Unii dintre ei se ascund de ceilalți în spatele unei vorbarii neîntrerupte. Nu le place munca fizica.Își complica singuri viata, refuzând sa asculte de sfaturile celor din jur, iar visatul cu ochii deschiși ia locul vieți

Cifra 6 Dascălul
Direcția de urmat : sa învețe bucuriile responsabilității
Oportunități : sa fie creativ și sa genereze armonie
Cuvinte-cheie : armonios, creativ, echilibrat, responsabil, cinstit, sfătos, drept, băgăreț, neliniștit
Cei guvernați de 6 au nevoie de o viata echilibrata.Ei cauta în permanenta armonia și apreciază un cadru frumos și agreabil. Le face placere sa lucreze împreuna cu un partener și funcționează perfect ca parte a unei echipe.Sunt oameni responsabili, care iau în serios funcțiile de încredere.Adesea responsabilitățile cad pe umerii lor.Le displace necinste și apreciază fair-play.Fiind foarte loiali, asemănători în aceasta privința celor guvernați de cifra 4, ei își fac prieteni pe viata. 6 este un număr casnic, mereu dominat de dragostea de cămin. Acești indivizi au nevoie de o viata de familie liniștita și se simt dezechilibrați atunci când nu o au.Sunt persoane cu o mare creativitate, pasionate de arte și adesea au voce. Nativii acestei cifre a destinului sunt buni pedagogi.Ei trebuie să-și echilibreze existenta și sa atingă o stare de armonie perfecta.
Trăsături negative- Cred mereu ca știu ce trebuie sa facă prietenii lor și le spun ce sa facă . Se baga peste tot și în toate.Șovinismul este prezent indiferent de sex. Se poate sa aibă probleme de supraalimentare. Mult prea convenționali și moraliști, ei nu reușesc sa înțeleagă și punctul de vedere al celuilalt. Își fac griji inutile pentru probleme minore.

marți, 3 iunie 2014
Cifra 5 Comunicatorul
Direcția de urmat : sa învețe sa caute libertatea
Oportunități : sa comunice și sa provoace schimbarea
Cuvinte -cheie : a comunica , mare iubitor de libertate, versatil, adaptabil, sexual, gândire rapida, analitic, progresist, amânare, iubire de placere, prea schimbător.
Cei guvernați de cifra 5 au nevoie de libertate și reacționează rapid dacă se simt manipulați. Tipica pentru număr este dragostea de schimbare, de progres și de noutate în general.Nativii se adaptează automat la modificarea condițiilor. Sunt talentați în multe domenii și au nevoie să-și folosească versatilitatea. 5 este numărul simțurilor, iar acești oameni radiază în mod inconștient un adevărat magnetism sexual.Ei au o atitudine tinereasca și incitanta în fata vieții. Este un număr ce pune accent pe latura fizica a vieții si de aceea nativii se simt atrași de situații competitive.Lucrează bine in condiții de stres, nu au spirit de echipa, dar ascund acest lucru de ceilalți. Cei guvernați de cifra 5 se bucura de popularitate atât în rândul bărbaților, cat și a femeilor și pot comunica ușor cu orice fel de oameni. Sunt vânzători străluciți, iuți la minte și convingători, mereu în căutarea unei cai mai rapide de rezolvare a problemelor.Le place sa călătorească și pot trai mereu pe picior de plecare. Curioși din fire, nu pierd prea mult din ceea ce se întâmpla în jurul lor. Perspicace și analitici, acești indivizi ii vad pe ceilalți asa cum sunt ei în realitate și ii accepta ca atare fără probleme. Vor sa reușească cu orice preț și deteste eșecul, dar le este greu sa primească ajutor. Mereu bine dispuși ii mobilizează și pe cei din jur.
Trăsături negative - sunt prea indulgenți cu ei înșiși și nu prea au răbdare. Dacă nu sunt echilibrați pot aluneca lesne spre un stil de viata gen " sex, droguri și băutura" .Risca prea mult și își schimba frecvent locul de munca, ori ajung sa fie atât de cufundați - mental sau emoțional - în vreun proiect sau în construirea unei cariere, încât le vine greu sa abandoneze totul și sa facă altceva.

Cifra 4 Constructorul
Direcția de urmat : să-și construiască o viata pe temelii solide
Oportunități : să-și folosească autodisciplina în mod constructiv
Cuvinte-cheie: practic, realist, tradiționalist, muncitor, loial, cinstit, îngust la minte, dogmatic, monoton.
Nativii cifrei 4 sunt indivizi practici, cărora nu le este teama de efort. Vor indura orice lipsuri, pentru a putea obține în final ceea ce vor de la viata. Serioși, maturi, cu o maniera organizata de a acționa, acestor indivizi le place sa lucreze după un plan. Se forțează singuri și pot lucra ore în sir.Viata pentru ei devine mai ușoara pe măsura ce înaintează în vârsta. Cuvântul " ferm " cu sensul de solid și neclintit, descrie cel mai bine viata lor.Fac eforturi constructive și le place sa construiască temelii solide.Sunt îndemânatici oameni de nădejde, devotați și sinceri.De asemenea le place sa vadă rezultatele concrete ale muncii lor. Siguranța este importanta pentru ei - ca atare sunt slabe șanse sa cheltuiască tot ce au. Fiind tradiționaliști în gândire, le displace sa se abata de la planurile lor și iau decizii cu încetineala. Deoarece sunt veșnic ocupați, lenea nu ii prea caracterizează. Au nevoie de baze solide in viata si vor risca doar atunci când se vor simți in deplina siguranța, nu mai devreme.
Trăsături negative - muncesc prea mult și nu știu niciodată când trebuie sa se odihnească . Prima parte a vieții poate fi dificila. Întrucât le e teama de nou, o abordare inedita a problemelor ii poate speria și uneori modul de a gândi devine rigid și dogmatic.

Cifra 3 Animatorul
Direcția de urmat : sa învețe cum să aducă fericirea
Oportunități: să-și folosească imaginația si creativitatea
Cuvinte-cheie :extravertit, sociabil,creativ, norocos, iubitor de distracții, superficial, fără astâmpăr, se plictisește ușor, gelos
Entuziaști cei guvernați de cifra 3 aduc veselia în jurul lor. Pur și simplu ei luminează încăperea în care se afla. Pitorești și plini de imaginație, cu aptitudini creative, au o istețime naturala și învață repede și cu ușurința. In viata lor exista o nevoie imperioasa de dragoste. Multi dansatori au cifra destinului 3; acești nativi sunt atrași de veselie, de distracții și de latura senina a vieții. Par a fi foarte norocoși și într-adevăr fac bani cu ușurința.Întotdeauna apare ceva si pentru cei guvernați de cifra 3. Elocvenți si flexibili,ei sunt gazde bune, bucurându-se atunci când sunt înconjurați de oameni.Au nevoie să-și exprime într-un fel sau în altul creativitatea lor evidenta.Nativii cifrei 3 au o minte ascuțita si le plac petrecerile.
Trăsături negative- Se plictisesc rapid și devin nervoși. Deși atrag banii, cheltuiesc fără măsura.Le este greu sa se descurce când sunt singuri și le este teama de singurătate. Răbdarea nu se număra printre calitățile lor; au nevoie sa se mai tempereze.Nativii acestei cifre a destinului risca sa se consume repede pentru ca se agita prea mult.

Cifra 2 Cooperantul
Direcția de urmat: sa învețe sa coopereze
Oportunități :sa lucreze bine in grup sau de pe poziții de parteneriat
Cuvinte -cheie : cooperant, prietenos, diplomat, inspirat, muzical, nehotărât, timid, retras, se autocompătimește.
Cei guvernați de cifra 2 țin cont de sentimentele celorlalți, uneori chiar mai mult decât de ale lor; ii lasă pe alții sa fie răsplătiți pentru munca lor.Deși nu sunt conducători înnăscuți, precum cei dominați de cifra 1, nativii cifrei 2 pot conduce si ei,dar le place sa aibă alături un partener puternic. Sunt un adevărat magnet pentru celebritate și atenție publica de-a lungul vieții. Oamenii sunt fascinați de inspirația pe care o transmit.Sunt adevărați maeștri ai planificărilor și așteaptă cu multa răbdare momentul potrivit pentru a acționa.Nu le place sa fie zoriți; ar trebui sa refuze atunci când sunt obligați sa lucreze într-un ritm care nu li se potrivește. Întrucât au un simt al ritmului foarte precis, le place muzica și pot avea chiar talent muzical. Sunt foarte buni la munci meticuloase.Întotdeauna politicoși și manierați, detesta un comportament nepoliticos ori grosolan.Diplomația este un dar înnăscut, pentru ca nativii cifrei 2 au capacitatea de a înțelege ambele puncte de vedere asupra unei probleme.Prefera sa aibă un partener cu care să-și împartă viata și sa le facă placere sa lucreze în echipa.Fac provizii de orice fel sunt colecționari înnăscuți; de aceea, de obicei adora sa hoinărească prin piețe. Oameni de treaba, ei simt prea putin nevoia de a se da mari.
Trăsături negative- Le este greu sa ia decizii, deoarece, înțelegând ambele puncte de vedere, nu vor sa supere pe nimeni.Dacă sunt nevoiți să-și înăbușe sentimentele, în cele din urma vor reacționa în mod exagerat.Sensibili din fire, pot fi răniți foarte ușor și visează cam cu ochii deschiși.Uneori prefera să-și trăiască fanteziile în imaginație, în loc sa treacă la acțiune.Timiditatea poate fi o problema și nu se simt în largul lor când situațiile devin prea competitive.

Cifra 1 Conducătorul
Direcția de urmat : sa învețe sa se bazeze doar pe sine
Oportunități : sa conducă sau sa demareze proiecte
Cuvinte cheie : conducător, inițiator, mobilizator, creator, popular, egoist, individualist, dominant, tiran.
Cei guvernați de cifra 1 se caracterizează prin energie, hotărâre si impetuozitate. Prefera mai degrabă să acționeze decât să gândească.Au nevoie să-și îmbunătățească viata si cu buna concentrare de care sunt capabili, își urmăresc cu încăpățânare scopul propus.Prefera sa facă ceva in loc să aștepte. Le displace sa stea pe margine.Răbdarea este uneori o problema.Sunt adesea ambițioși cu aptitudini de conducător. Pot lua decizii pe loc dar nu le place sa le vadă schimbate de altcineva. Au convingeri ferme si un fel de a fi foarte direct.Nu prea sunt amatori de munca în echipa. Lucrează cel mai bine singuri cu toate ca de obicei se bucura de popularitate printre colegii lor. In afaceri sunt siguri pe ei și își pot rezolva problemele singuri.Originali, curajoși și îndrăzneți, le displace când li se opune cineva si vor evita acest lucru, dacă sta în puterea lor.
Trăsături negative-Nu sunt niciodată mulțumiți de ceea ce realizează își pot pierd răbdarea cu ușurința. Sunt derutați de oamenii, care prin natura lor demarează mai încet rezolvarea unei probleme. Nu se simt în largul lor când e vorba de o analiza psihologica si accepta cu greu criticile.Detesta discuțiile in contradictoriu si uneori ca sa le evite, amâna luarea unei poziții clare. Aceasta le cauzează puternice sentimente de frustrare.In dragoste încăpățânarea lor de a conduce s-ar putea sa-i mai părăsească.

duminică, 1 iunie 2014
Despre blog
Prin numerologie poți înțelege orice
aspect, poți răspunde la toate întrebările, ne arata direcția corectă înspre care ne îndreptăm, ne poate face viața o binecuvântare alegând conștient, cunoscândune neajunsurile știind exact ce trebuie să facem ca să
ne îmbunătățim viața
Ce aflăm prin numerologie
Data nașterii unei
persoane este un număr puternic.Împreună cu numele,va poate ajuta în înțelegerea destinului propriu.
Prin numerologie putem afla :
Cifra destinului
Numerograma zilei de naștere
Cifra zilei de naștere si cea a
obiectivelor
Cifra vocalelor
Cifra consoanelor
Cifra numelui complet și cifra
energetica
Compatibilitatea
Compatibilitatea
Temperamentul și cum sa alegem un
nume
Cifra ciclului și cea a anilor
Profilul numerologic complect
Matricea psiho-energo-informativă
Scara fericirii
Yantra numerologică personală
Matricea psiho-energo-informativă
Scara fericirii
Yantra numerologică personală
Abonați-vă la:
Postări (Atom)